The Motans – Astrologic Vorbind

Astrologic Vorbind – The Motans Lyrics Letra:
VERSURI

Printre degete ne-au scăpat cuvinte cam grele,
Acum ochii tai de sticlă mă privesc în tăcere.

Tu ai știut că pe celălalt capăt de cer
Stelele prezic uitandu-se la oameni…
Mă întreb dacă cei cu inima de fier
Au vreo șansă să fie vazuți în noapte.

Doar eu, doar tu
Ne-am rătăcit puțin pe drum.
Doar eu, doar tu,
Dar astrele ne vor găsi oricum.
Doar eu, doar tu
Ne-am rătăcit puțin pe drum.
Doar eu, doar tu
Astrele ne vor găsi oricum.

Viitorul sună bine dacă ești și tu în el
Ambii știm pe cine strâng în brațe atunci când mi-e greu.
Ți-a fost pur și simplu dat de sus să mă faci să zâmbesc,
Astrele își văd un viitor senin când ne privesc.

Noi știm deja că pe celălalt capăt de cer
Astrele prezic uitandu-se la oameni,
Ei bine, noi n-o să le dăm niciun motiv
Să treacă vreodată la ghicit în palme.

Nu mi-ar fi de ajuns nici nouă vieți să te iubesc
Și îmi pare rău că-n prima din ele îți mai greșesc,
Dar te văd foarte clar în viitorul meu
Și că unul dintre degete îți va fi puțin mai greu.

The Motans – Intamplator
Intamplator - The Motans Lyrics, Letra: VERSURI M-ai omorât întâmplător Luându-mi dragostea peste picior, Lăsându-mă să mă usuc de dor Uitându-mă așa ușor. M-ai omorât întâmplător Luându-mi dragostea peste picior, Lăsându-mă ...
Delia – Elemer Remix ft. The Motans – Ramai
Lyrics, Letra: Delia - Elemer Remix ft. The Motans - Ramai Versurile Delia & Denis Roabeș Rămâi și dansează cu mine Pieptul meu nu păstrează ...
The Motans – Spirit Ateist
Spirit Ateist - The Motans Lyrics Letra: VERSURI Vrei o pauză? Sorry, dar ești în direct, Viața asta n-are funcția „aștept”. Și nu sta prea mult pe ...
The Motans – Valuri Mari
Valuri Mari - The Motans Lyrics, Letra Prieten drag N-am să te mint Cerul pentru toate visele pare cam strâmt Si ca să le facă loc stele cad De ...
The Motans – Bine Indispus
Bine Indispus - The Motans Lyrics, Letra: Versuri Azi sunt Bine Indispus Deranjez, dar nu mă scuz. Sunt tristo-vesel-nu-știu-cum Și dau iar adevărul cu parfum. Fericirea-i un truc ...
Drama Queen – The Motans
Lyrics, Letras da Musica Strofa 1 Pui culori mai vii dacă e superficial, Tu vrei artificii, chiar dacă-i artificial e-e, Vrei să mă bagi în film, vrei ...
The Motans – Maraton
Maraton - The Motans Lyrics, Letra: Am privirea ta în buclă, Mă apropii de bucluc, Gândul c-am avut vreo şansă, Nu-mi dă şansa să te uit, Am să cad din ...
Irina Rimes – Cel Mai Bun DJ feat. The Motans
Cel Mai Bun DJ - Irina Rimes feat. The Motans Lyrics, Letra: Pe mine când mă doare Eu caut leac, caut vindecare Nu mă complac, nu stau ...
The Motans – POEM ft. Irina Rimes
Lyrics, Letra: POEM - The Motans ft. Irina Rimes Versuri: Vreau să ai curajul pentru primul pas Fără hartă, fără compas Să mă lași să fiu ...
Nota de Plata – The Motans feat. INNA
Nota de Plata - The Motans feat. INNA Letras da Musica Strofa 1 Iartă-mă dragă iarăşi am dat-o în bară, Dacă aş fi super erou, m-ar chema ...
The Motans – Ani Lumina
Ani Lumina - The Motans Lyrics Letra: VERSURI M-ai făcut din nou să simt M-ai aruncat în aer Mi-ai dat foc la suflet Ca la un ...
Delia – Rămâi ft. The Motans
Lyrics, Letra: Rămâi - Delia ft. The Motans Refren: Delia & Denis Roabeș Rămâi și dansează cu mine Pieptul meu nu păstrează distanța Aritmic cu inima ...
The Motans – Invitat
Invitat - The Motans Lyrics, Letra: Ai ai distrus tot in ce-am crezut Mi-ai întors toata lumea pe dos Dar ai făcut-o frumos Mi-ai mi-ai dat inima peste cap Mi-ai ...
The Motans – Saint Loneliness ft. Marea Neagra
Saint Loneliness - The Motans ft. Marea Neagra Lyrics, Letra: De la soapte la creion, de la creion la pix Viata mea s-a transformat din acapella in ...
%d blogueiros gostam disto: